Nominalizat la Globul de aur pentru muzică, ar putea fi chiar un film de văzut. Deși fanii cred că trebuie văzut de vreo 3 ori ca să-l înțelegi, eu consider că 3 ore pentru o singura vizualizare e suficient, neavând chiar așa o adâncime abisală.
Sau poate mă înșel, mai știi?
trailerul:
(Între timp am mai aflat și că a avut filmari spectaculoase de luptă cu tunuri și tancuri între zidurile fostei mănăstiri Văcărești - și-a permis știind că oricum le va dărâma Ceaușescu. Am aflat și că avea nevoie de niște case incendiate și a găsit oportun să le ardă prin niște sate părăsite de șvabi. Așa că impresia a rămas, chiar mai solidă.)
Despre altceva e vorba aici. Sunt atâția care au cerut decență și discreție la moartea ”maestrului” și care consideră deplasate articolele lui Cristian Tudor Popescu. Eu nu sunt printre aceștia pentru că aceeașia discreție aș fi așteptat-o în primul rând de la cei care l-au ridicat în slăvi. Să tacă! Să nu ne mai spună ce mare artist a fost cel care a batjocorit istoria, măcar acum. CTP-ul e un anticorpul capabil să păstreze sănătatea organismului. Cu cât infecția e mai masivă, cu atât și anticorpii sunt mai violenți.
Altfel nu se poate,
În condițiile în care cangrena securismului ocupase 40%, zic unii, din societatea vremii, bancurile erau instrumentul sociologic al puterii.
Dar mai mult decât sondajele din ziua de azi care țin în viață sau omoară orice om politic (dintre cei care contează la decizii), pe vremuri erau încă ceva. Erau și instrument de recrutare (cei mai buni, hazoși, spumoși, care aveau o putere de atragere și farmec erau țintele numarul 1: in caz de colaborare erau agenți de efect, în caz de refuz trebuiau eliminați, bagat pumnul în gura lor pentru ca să nu avem nici o coagulare civică.)
Și astfel, după ani de selecție a bancurilor și a trompetelor, am ajuns să ne ia dracu`.
Cred acum cu convingere că bancurile erau un produse, întreținute, cultivate și recoltate de serviciile speciale ale vremii, iar inteligența nativă a românului care a răbufnit prin bancuri de sub cazanul (o)presiunii este doar una din multele gogoși care ni s-au servit în loc de mâncare și libertate,
Având pe alocuri aspect de joc pe playstation filmul ne readuce eroii din Stăpânul Inelelor și promite și un ”va urma”.
A fost o întâlnire neașteptat de plăcută, recunosc, efectele tehnice fiind remarcabile. Probabil că la cât au cheltuit cu punerea în scenă (3D) e de neconceput ca decorurile să nu mai fie utilizate odata, și încă odată.
Sincer, ochiul meu nu a remarcat o diferență în bine față de alte filme 3D ”normale”. Cam atât.
