cartea
Ar putea fi considerată o carte de fete. O poveste de dragoste cu trei pretendenți (le-am putea spune bunul, răul și urâtul) care încearcă să obțină comoara ascunsă în inima fetei. Bunul este un fermier bogat, cam rece și insensibil la farmece pana la 40 și ceva de ani, până când se îndrăgostește de noua stăpână a fermei învecinate. O dragoste aproape rațional dusă până la autodistrugere. Răul e un tânăr sergent de 26 de ani chipeș și fustangiu, care devine și soț pentru o perioadă domnișoarei Bathsheba Everdene. Urâtul e ciobanul Gabriel Oak, cel care după tot zbuciumul cărții rămâne cu comoara.
Deosebit și memorabil la acest roman sunt descrierile naturii, dar și ale peisajelor interioare ale personajelor. O carte ca un montain-russe, care te urcă încet, ticăind metalic până în vârful construcției, apoi ești aruncat, învârtit, răsturnat și la urmă lăsat pe linia de sosire orizontală unde chiar dacă nu mai sunt cauzele, senzațiile îți rămân la fel de puternice.
Mi-a plăcut.
filmul
Filmele englezești din anii 60 le criticăm că nu sunt geniale, spre deosebire de filmele americane de azi pe care le lăudăm când nu sunt penibile.
Așadar cred că ecranizarea din 1967 nu e chiar cea mai potrivită cu romanul. În carte ea are părul negru aici e blondă, temperamentala din carte în film e mai mult sensibilă și suavă, toate scenele din film sunt parcă tușe de penel trase prea repede. Bețivanii și taverna din sat sunt cu totul altele decât în carte; la fel ca la Notre Dame de Paris, filmul e mult în spatele cărții.
Rolul de aici jucat de Julie Cristie mă stârnește să o revăd în Doctor Jivago (care începe cu cea mai tristă scenă pe care mi-o pot aminti dintr-un film artistic).
